Delinda’s Art … pentru frumoase amintiri

Acum 2 ani de în Design

Uneori este dificil să găsim cadoul perfect pentru nunta celei mai bune prietene, aniversarea relației, botezul celui mai nou membru al familiei, etc, dar Ana-Maria Radu a venit cu o idee ingenioasă prin care poți surprinde placut cu ajutorul amintirilor: album foto și jurnal în același timp.

Tehnica folosită de Ana și de ajutorul său de nădejde, mama sa, se numeste ”mixed media”, o lucrare pe canvas care îmbină pictura, cerneala şi colajul, inclusiv textile. Aşa au apărut tablourile, felicitările, bijuteriile, cutiile pentru bijuterii, ramele foto şi alte obiecte de decor care poartă amprenta mamei.

Stilul Anei se îndreaptă mai mult spre curentul vintage şi cel boem. Din dorinţa de a evada din stresul cotidian, dar şi datorită faptului că a moştenit talentul mamei, a descoperit plăcerea de a manufactura obiecte, de la bijuterii până la jurnale de nuntă (wedding guest book) folosint materiale reciclate.

Manufacturarea obiectelor durează în funcţie de tipul şi complexitatea obiectului, dar şi de inspiraţia de moment, pentru un exemplar are nevoie de la o oră până la două zile.

Iată câteva dintre creațiile Delinda’s Art:

Cartea Nunții

Cartea este un amestec de album foto și ‘’jurnal’’, destinată invitaților pentru a le rămâne mirilor. Mai exact, această carte cuprinde câteva pagini cu fotografii ale mirilor , dar și cu informații despre aceștia (dacă ei doresc asta) și alte câteva pagini (în funcție de numărul de invitați) în care invitații să le scrie mirilor urări de bine sau ce simt ei față de miri. Cartea poate fi personalizată în funcție de dorințele tale.

Albumul prezentat mai jos este alcătuit astfel:
1. Capitol despre Ea. Conține descrierea miresei despre ea însăși, descrierea mirelui despre mireasă și căteva imagini/fotografii cu aceasta.
2. Capitolul despre El. Idem capitol 1.
3. Capitolul despre Ei. Povestea amândurora, dar scrisă separat despre cum s-au cunoscut și fotografii cu ei doi împreună.
4. Capitolul pentru Invitați ‘’Urări și Binecuvântări pentru Mireasă și Mire’’. Mirii își întâmpină în scris invitații cu un mesaj de mulțumire iar invitații le lasă, la randul lor, mulțumiri și urări de bine.
5. Ultimul Capitol conține câteva pagini în care mirii își pot păstra fotografiile de la nuntă cu amintirile cele mai prețuite.

 

Carte Botez ”Blushy Babyish Girl”

Ea conține pagini în genul albumului foto cu imagini drăgălașe, dar și pagini libere pentru a fi completate de către invitați. Aceștia din urmă vor lăsa în scris binecuvântări pe care bebelușul le va putea citi mai târziu.

Cartea este personalizată după placul dumneavoastră. Se pot insera texte pe care dumneavoastră doriți să le regăsiți în album, fotografii cu bebelușul, se poate folosi coloristica și tematica care să se asorteze cu tema botezului și / sau design-ul amenajării restaurantului.

Cartea contine:
- 16 pagini tip album dedicate bebelușului
- 60 de pagini pentru invitați
- 3 felicitări
Paginile sunt cusute si pictate cu acrilice.

Album foto vintage

Albumul pentru fotografii este destinat persoanelor care vor să înlocuiască miile de fotografii adunate la întâmplare pe calculator cu un album special destinat momentelor celor mai importante. Este pentru cei care își doresc să vizualizeze fotografiile,dar și comentariile scrise, exact ca pe vremea bunicii, în familie, stând pe canapea, la un ceai sau o cafea.
De asemenea, el poate fi oferit cadou celor apropiați în semn de apreciere.
Conține 16 pagini și are o capacitate de 25 până la 30 de fotografii. Este 100% lucrat manual.

În speranța că v-am stârnit curiozitatea de a vedea și alte minunății Delinda’s Art, vizitați pagina de Facebook Delinda’s Art. Comezile le puteți lăsa direct pe Facebook,  la adresa de e-mail: delinda_art@yahoo.com sau pe Breslo

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , ,

Share on Google+0Pin on Pinterest0Share on StumbleUpon0Tweet about this on Twitter0Share on Facebook0

Spune-ne părerea

Se pot folosi tag-uri HTML si atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>