Cum să întreții cașmirul

Acum 2 ani de în Atelier shabby Design

Caşmirul este unul dintre cele mai vânate materiale din care sunt confecţionate haine ce apar în garderobe din întreaga lume.

Caşmirul provine din stratul care creşte sub primul strat superficial de păr al caprei de munte Hyrcus. Acest păr este numit şi duvet, are o lungime care variază între doi şi şase centimetri şi are o extraordinară capacitate de a izola termic atât de cald cât şi de frig.  Această materie primă se obţine doar între cel de-al patrulea şi cel de-al şaselea an de viaţă al animalului. Stratul de dedesubt al firelor este desprins din rădăcină cu ajutorul unui pieptene special din fier, cu cârlig, iar procedeul poate fi aplicat doar de două ori la circa o lună distanţă. O capră produce circa două sute de grame de lână pe an, iar culorile naturale obţinute sunt alb, negru, gri sau maro, puloverele obţinând alte culori prin vopsire.

Cum se întreține cașmirul - capra din rasa Kashmir

Cum se întreține cașmirul – capra din rasa Kashmir

Textura incredibilă a cașmirului îi permite asocierea cu orice piesă vestimentară, de la jeans la rochii și chiar tricourile preferate. Dar ca oricare alte țesături delicate de lux, acesta vine cu instrucțiuni de îngrijire foarte specifice: doar curățare chimică. De câte ori n-ai fost descurajată de această etichetă îngrijire de rău augur? Ce e drept, eu merg la curățătoria chimică cam de două ori pe an. Nu este activitatea mea preferată, și asta mai ales din lipsă de timp.

Ca iubitoare de cașmir, vestea bună este că poți spăla manual lucrurile și chiar mai bine decât ar face-o la curățătorie. Spălarea manuală face țesătura mai moale. Se poate ca un pulover de cașmir să devină și mai moale decât este? Aparent da, se poate. Iată câteva sfaturi pentru îngrijirea acestui tricot.

Cum să întreții cașmirul

Cum să întreții cașmirul

Cum se curăță cașmirul?

Spălarea manuală este o sarcină destul de simplă. Tot ce trebuie este un lighean cu apă călduță (nu fierbinte, cu cât apa este mai caldă cu atât țesătura se micșorează), șampon natural pentru copii sau detergent pentru piele sensibilă (eu folosesc Sano Maxima Gel Sensitive) și un prosop curat. Se diluează șamponul/detergentul în apă apoi se scufundă cașmirul pentru câteva minute. După ce s-a îmbibat cu detergent, introdu-l în cadă cu apă curată și clătește-l. Pune-l în prosop și împăturește apăsănd ușor pentru a îndepărta excesul de apă. NU-L STOARCE ! Ține minte că va dura câteva zile până ce se va usca, dar poți accelera procesul prin punerea cașmirului într-un uscător de salată pentru a elimina surplusul de apă, apoi întinde-l pe o suprafață plană acoperită cu prosop.

Cum să depozitezi cașmirul?

Nu ține niciodată un pulover de cașmir atârnat. acest lucru sigur îi va aduce sfârșitul. Umerașele pot lăsa amprente permanente pe umerii topurilor de cașmir și se pot distruge și cusăturile. Pentru a depozita acest material delicat, pune o bucată de țesătură între faldurile majore pentru a preveni șifonarea, îndreaptă brațele drepte pe lungimea piesei vestimentare si netezește-le apoi împăturește bluza în două.

Etichete: , , ,

Share on Google+0Pin on Pinterest0Share on StumbleUpon0Tweet about this on Twitter0Share on Facebook0

Spune-ne părerea

Se pot folosi tag-uri HTML si atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>