Qālicheh + Bianca Georgescu = încălțări cu personalitate

Acum 3 ani de în Design Fashion si Bijuterii

Qālicheh e numele generic pe care-l poartă covoarele persane de mici dimensiuni și, totodată, numele pe care Bianca Georgescu l-a ales pentru lucrarea ei de licență, 13 piese din piele aflate la limita dintre artă și comercial, din care câteva sunt unisex. A avut idei cu duiumul și le-a materializat: botinele cu toc gros și inserții de covorașe persane, printurile pe piele, pantofii cu toc – simbol al fertilității printat 3D, accesoriile care pot face un pantof să pară nou compun această primă colecție.

Bianca a ajuns la covoare persane ca inspirație via L’amour fou, un documentar despre Yves Saint Laurent în care a văzut Majorelle Garden, casa lui din Marrakech. I s-a părut cel mai frumos loc din lume, așa că a început să cerceteze arhitectura marocană. De acolo, a ajuns la mozaicuri. De la ele, nici nu mai știe cum, s-a fixat pe covoare persane și a decis că despre ele va fi colecția ei de absolvire, coordonată de Prof. Dr. Ioana Sanda Avram. „Există persoane care-și aleg niște concepte spirituale, abstracte”, spune Bianca. „Mie îmi trebuie ceva foarte vizual.”

A descoperit că există mii de modele de covoare, dar, pentru că nu putea să taie un covor obișnuit, a căutat miniaturi până a dat de un american care vindea pe eBay niște mostre cât palma care Bianca bănuiește că se folosesc în târguri. Și-a cumpărat vreo 40, alegând să ignore modelele kitschoase și netradiționale cu femei care dansează și mult roz.

Și-a împlinit visul de a avea propriul ei atelier: și-a instalat mormanul de bucăți de piele, cutiile de calapoade și tipare, niște mașini abia cumpărate, într-o curte din apropierea Pieței Sf. Gheorghe. Dar deja miroase familiar a solvenți, și Bianca e mulțumită că are în sfârșit un spațiu al ei în care poate învăța să facă pantofi ca la carte. Numai așa va ști să spună ce vrea de la oamenii cu care speră să lucreze cândva.

Bianca Georgescu - detaliu  botine

Bianca Georgescu – detaliu botine

Deocamdată, simte că nu a epuizat capetele de idei cu care s-a jucat până acum și plănuiește o excursie în Istanbul, de unde să-și cumpere covorașe, pentru ca apoi să facă o mini-colecție de bocanci și încălțări joase, cum ar purta și ea. Bianca e ahtiată după văzut și probat pantofi și își cumpără mereu tocuri, dar nu le poartă, și nu numai pentru că are 1.74 m. „De ce să fiu ipocrită? Cred că toată lumea își dorește o pereche de pantofi super-comozi. Așa că hai să fac unii frumoși.”

Fermecător este că Bianca vede aşa frumos pantofii şi că, purtaţi de imaginaţia ei, noi – nebunele după tocuri, ne bucurăm de ceva nou, unicat şi magic.

Bianca Georgescu - pantofi roșii

Bianca Georgescu – pantofi roșii

Mai frumos este că fata asta talentată nu a uitat nici de copii, nici de tipii care vor să aibă încălţări cu personalitate, iar asta mi-a plăcut tare, să văd modele pentru bărbaţi şi copii în colecţia ei. Într-un atelier din zona Tineretului, de la tipar la execuţie, Bianca îşi lucrează minunăţiile de pantofi folosind tot felul de calapoade, miniaturi de covoare persane care te fac parte din basme, adaugă gravuri pe piele, tăieturi inedite cu laserul şi împrăştie materiale detaşabile.Cu pantofii ieşiţi din mâinile ei lucrate mă văd călătorind spre o nouă zi, ştiu că îmi vor purta noroc, că vor da strălucire rochiei neinteresante din colţul şifonierului şi că-mi vor ridica colţurile gurii în dimineţile morocănoase. Şi nu exagerez, sunt frumoşi, mi-au plăcut tare!

Pe Bianca o puteți găsi și pe pagina ei de Facebook

Sursa foto

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Share on Google+0Pin on Pinterest1Share on StumbleUpon0Tweet about this on Twitter0Share on Facebook0

Spune-ne părerea

Se pot folosi tag-uri HTML si atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>